Cum ne cerem iertare?

Gresim, caci oameni suntem. Uneori, o facem impulsiv. Alteori, o facem premeditat. Indiferent cum se intampla, in ambele cazuri, exista acel moment de luciditate cand ne dam seama ca am ranit pe cineva. Si-atunci incepe drama. Cum procedam?

Eram convins ca exista doua categorii de oameni: cei care isi cer iertare pentru orice, oricand, oricum, si cei care nu isi cer niciodata scuze, indiferent de gravitatea faptelor lor, din cauza unui orgoliu de neinteles.

Mult timp am facut parte din prima categorie. Eram regele neincoronat a lui Sorry!. Imi parea rau pentru lucrurile cele mai neinsemnate, majoritatea nici macar nu tineau de comportamentul meu vis-a-vis de ceilalalti. Spuneam ca imi pare rau atat de des, incat devenisem enervant pentru aproapiatii mei. Si, daca ma gandesc bine, si pe mine m-ar deranja acum sa mi se raspunda cu Sorry! cand spun lucruri de genul: “Am pierdut autobuzul..”, “Nu am mancat cereale la micul-dejun.” sau “Ploua.”.

Treptat, la sfatul unui foarte bun prieten, am renuntat la atitudinea aceea extra-empatica si, in acelasi timp, am realizat ca a-mi cere iertare in adevaratul sens al cuvantului poate fi un lucru foarte dificil, mai ales cand faptele mele ranesc pe cineva drag.

Am invatat, odata cu trecerea timpului, ca a-ti cere iertare este, intotdeauna, altfel. Gestul in sine nu poate fi catalogat, niciuna din regulile incluse in cartile de psihologie nu isi au sensul cand ne aflam fata in fata cu persoana pe care am dezamagit-o.

De cele mai multe ori este imposibil sa gasesti cuvintele potrivite pentru a-ti exprima regretele fata de ce ai facut. Le folosim pe ale altora (aka Elton John si Bryan Adams) cumparam flori, jucarii, bijuterii si alte cate si mai cate, scriem sms-uri, mail-uri, chiar si bannere (PS: Stie cineva daca Puiu a fost iertat?), uitand ca cel mai simplu lucru pe care il putem face este sa spunem un “Imi pare rau”. Insa, trebuie sa fie un “Imi pare rau” cat se poate de sincer, din suflet, dar fara emfaza, fara autovictimizare, fara “dar-ul” acesta blestemat care atrage incertitudine. Si-atunci, in clipa de dupa rostirea acestor trei cuvinte, minuni se pot intampla.

Apoi, urmeaza revansa, caci trebuie sa repari ce ai stricat. Fie ca este vorba de un vas cu flori sau de o replica usturatoare.

Gandhi spunea ca iertarea este virtutea celor curajosi. Ii inteleg opinia, atunci cand ierti pe cineva este, inainte de toate, o generozitate. Nu exista o certitudine ca cel iertat nu va gresi din nou, asa ca, in definitiv, chiar e o dovada de curaj sa il ierti, avand in vedere ca te expui riscului de a fi ranit din nou.

Insa, cum ramane cu curajul celui care isi cere iertare? Cat de puternic trebuie sa fie un om pentru a se confrunta cu ranile pe care le-a provocat altuia? N-ar trebui sa se ierte pe el insusi mai intai? Poate ca, in anumite situatii, este mai usor sa fii iertat decat sa te ierti pentru raul pricinuit altuia.


Posted on 3 Iunie, 2010, in Real life, Thoughts. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: