Lucas

Lucas privea pentru ultima data palma proiectata in tabloul agatat deasupra semineului. Era prea stearsa pentru a-si da seama daca il durea descompunerea realitatii proprii. Liniile nu se mai vedeau. S-au adancit in carnea patata de cerneala. Carla nu trebuia sa stie. Cu un pic de lotiune cu aloe mana dreapta va fi noua. Se arunca in patul mult prea ingust, invelindu-se in cearsaful impachetat dimineata de Carla. Scos din masina de spalat, imprastie in aerul sufocant miros de lavanda inflorita. Mp3-ul acopera zgomotul de la etajul doi.Vecinul, in acelasi palton de ieri, isi incheie ultimul nasture oprindu-se o clipa. Isi intoarce privirea spre cladirea recent inaugurata cu regretul infruntarii aceleiasi singuratati.
Lucas lasa firele subtiri sa cada printre degetele drepte, cu ochii inchisi. Atinge cu palma lacul Cicoppi. Discutiile din tramvai, fata cu ochii negri, lumina felinarului la intersectia cu bulevardul Ugo Martini se ratacesc in ochii stinsi. ”Un pic de apa”.
Daca ai sti, o Lucas, ca nu e amorteala ci e propria ta viata care ti-a murit azi dimineata in palma rece care nu a atins-o pe cea a Carlei inainte de a disparea in agitatia diminetii. E mana care a disparut in ochii tai. Nu poti sa atingi faţa adormita. Cearsaful sufoca trupul ghemuit care se tine cu ambele maini de salteaua presata. Priveste ceasul transpirat de sub maneca stanga. Nu merge. S-a oprit in liniile palmei uscate, a sapat in tesutul viu inmuindu-l in picaturi sarate stranse in jurul singurei linii vizibile. I-a pus mana pe oglinda moarta. Adanciturile din palma patrund in sticla rigida. Se prabuseste pe pardoseaua inegala printre bucatile aride. Oglinda nu-l priveste in ochii transparenti, nu-i zambeste cand isi potriveste cravata mult prea scurta, nu- i citeste scrisorile aruncate in gramada de foi absorbite de cerneala. Rade in fata unei palme orgolioase, condamnate sa sfarseasca lipita de o masa murdara, de o ceasca imbibata de detergent vascos, acoperita de o manusa de piele transpirata. Se priveste in penumbra culorilor intarite pe panza imbibata de acril. Culege cioburile ascutite. Palma sangereaza. Ia pensula saturata de vopsea tragand linii adancite in suprafata intarita a tabloului. Se ascunde dupa straturi groase de miscari confuze.
Carla, cu ochii in palmele rosii balansandu-se in adierea vantului ce se strecoara printre materialul subtire, atarnat de-a lungul ferestrei stropite de picaturile de ploaie violente il priveste ca o straina. Cutitul lasa sa se prelinga dare de sange mort.
E ora paisprezece, a unei dupa-amieze de vara. Carla isi da seama ca tabloul il vanduse pentru o nimica toata, comerciantului ambulant acum doua zile. A disparut mult prea repede. Inca il iubeste. Masina de spalat s-a oprit. Impacheteaza hainele care miros a lavanda umeda.”Maine trebuie sa il intalnesc pe Lucas. Il iubeste pe Lucas al meu. Ce frumos e Lucas in acel tablou. Toti oamenii din oras il admira.”

[adaptat; dupa identikboy]


Posted on 18 Iunie, 2009, in Mix. Bookmark the permalink. 2 comentarii.

  1. oh nice.ti au placut textele?

  2. da, dupa cum vezi sunt postate😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: