ploaia

curgeau lacrimi in inima mea

si se loveau de stanca tare din suflet

podeaua e umeda si ea

iar trenul mai calca un pic sentimentele mele

cand lacrimile vor seca

voi sti si eu ce e bucuria

si zambetul devine iubire

ce nu se stinge in noaptea vietii

Posted on 3 Decembrie, 2006, in Poems & Stuff. Bookmark the permalink. 1 comentariu.

  1. andreea gabriela

    aceasi tristete,evidenta in versurile tale.Superbe dar atat de triste versuri.Pate ar trebui sa ridici ochii din „podeaua umeda” si sa vezi stralucirea din ochii celor din jur si atunci ai sa zambesti si tu.Poate.Zambeste,suflete,maine va fi mai rau…sarutari si…inspiratie.Iti diresc mult soare si lumina.Gabi-Andreea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: