Never Cry Again

E Simplu…

… se intampla uneori sa iti doresti ceva si sa primesti exact altceva, sa vrei sa faci bine si sa faci rau cuiva, sa visezi departe si sa bati pasul pe loc. Dar nimic nu se intampla degeaba…

Asa ca, daca vei cadea sa te ridici, daca te trezesti sa nu uiti sa zambesti si sa nu ii lasi pe altii sa se foloseasca de sufletul tau, pentru ca nu le apartine…E un joc simplu, joaca cum stii tu mai bine…

E simplu.

E viata… Si nu e complicata, doar noi o facem sa fie…!

nokiaonline post

Rolul anxietatii in viata noastra

Omul de rand din societatea noastra este prea putin constient de importanta anxiaetatii si de rolul major jucat de aceasta in viata sa.
Ea poate fi un factor determinant in viata cotidiana fara a sti lucrul acesta. Gradul de constientizare a acestui efect nu indica nicidecum vigoarea si importanta ei. Unii nevrotici sunt pe deplin constienti ca sunt haituiti de anxietate.
Manifestarile acesteia variaza extrem de mult, poate sa apara ca anxietatea difuza, sau dimpotriva, poate fi asociata unor situatii sau activitati bine definite: sub forma unor atacuri (in cazul unor convorbiri importante cu o persona influenta), sau teama de a innebuni. Altii sesizeaza ca au o anxietate pe moment, cunoscand sau nu conditiile care le provaca, dar fara a-i atribui vreo importanta.
In sfarsit exista persoane nevrotice constiente doar de faptul ca au stari depresive, stari de imperfectiune, tulburari ale vietii sexuale si altele de felul acesta, dar care nu sunt deloc constiente ca au, sau au avut vreodata stari de anxietate. De obicei primele declaratii in cabinetul terapeutului sunt inexacte.
Terapia acestor persoane duce la descoperirea, in pofida aparentelor, a unei anxietati la fel de intense, daca nu cumva mai intense. Un anxios ar da orice spre a scapa de anxietatea sa, spre a evita senzatia aceasta.
Anxietatea intensa este unul dintre cele mai chinuitoare afecte pe care le putem trai. Anumite elemente ale afectului sunt insuportabile pentru individ. Unul dintre acestea este senzatia de neputinta.
In fata unui pericol, anxiosul se simte disperat, ceea ce este insuportabil pentru o astfel de persoana, pentru care puterea, superioritatea, ideea de a fi stapan pe situatie reprezinta un ideal prevalent. Aceasta reactie el o resimte ca pe o demonstratie de slabiciune sau lasitate.
Un alt element al anxietatii este aparenta ei irationalitate. Este de neindurat pentru ca, ei care s-au antrenat pentru a exercita asupra lor un strict control intelectual, se simt in pericolul de a fi inghititi de forte irationale contrastante.
Ultimul element al anxietatii este avertismentul ca ceva nu functioneaza bine.
Cu cat persoana este mai disperata, cu atat mai mult ea se simte prinsa in plasa incalcita a fricii sale si a mecanismului de aparare, si cu atat mai mult se agata de iluzia ca are dreptate si ca este perfecta in toate, respingand instinctiv orice insinuare ca ceva este in neregula cu sine si ca e nevoie de o schimbare.
A te teme de privirea celorlalti, a te simti inferior si a evita situatiile care intimideaza sunt trairi care-si au originea tot in conceptiile perfectioniste asupra existentei. Fobiile sociale stanjenesc viata a milioane de indivizi care traiesc cu spaima de a se trezi expusi privirii celorlalti, isi programeaza existenta in asa fel incat sa evite o asemenea eventualitate si sfarsesc foarte frecvent prin a ramane izolati si in depresie.
Persoanele avand acest tip de anxietate se tem tot atat de mult de parerea negativa a celorlalti, cat si de criticile pe care acestia le pot exprima cu voce tare. Ele au foarte adesea un sentiment de inferioritate si de umilinta. Izolarea corelationala care rezulta din disperarea lor, ii demoralizeaza si poate impinge spre extremitati ca alcoolul, drogul, sinuciderea.

Iertare vs. Uitare

Unele iertari par ca vin de la sine… iertarea nu schimba si nici nu sterge faptele, iar oamenii fac o confuzie, iau acceptarea drept iertare. Se-aseaza timpul peste ce-a fost neplacut si lucrurile isi reiau cursul obisnuit. Insa lucrurile nespuse, fie ele reprosuri sau regrete, atarna deasupra capului ca sabia lui Damocles. Astfel de tensiuni nu se evapora pur si simplu. Stim cu totii ca e o lege a firii ca, in momentul t, forta f este aplicata si totul se revarsa asupra celor implicati.

Sunt si persoane care iarta, zambind. Cu toate astea, nu uita ipostaza in care au fost pusi si, cand se iveste momentul, “lovesc”. Eventual, sub centura. Si-atunci, ce facem? Pornim modul de iertare automata, consolandu-ne cu ideea ca, odata, am gresit si meritam palma primita?

Asadar, pare mai indicat sa discutam deschis, sa ne explicam faptele atunci cand ne scuzam pentru ele, caci uitarea nu coincide deloc cu iertarea si nici viceversa.

Si totusi, gandindu-ma la ultima oara cand mi-am cerut iertare cuiva, cred ca am fost superficial, punand mai mult pret pe faptul ca unii oameni iarta pentru ca au un suflet bun.

Cum ne cerem iertare?

Gresim, caci oameni suntem. Uneori, o facem impulsiv. Alteori, o facem premeditat. Indiferent cum se intampla, in ambele cazuri, exista acel moment de luciditate cand ne dam seama ca am ranit pe cineva. Si-atunci incepe drama. Cum procedam?

Eram convins ca exista doua categorii de oameni: cei care isi cer iertare pentru orice, oricand, oricum, si cei care nu isi cer niciodata scuze, indiferent de gravitatea faptelor lor, din cauza unui orgoliu de neinteles.

Mult timp am facut parte din prima categorie. Eram regele neincoronat a lui Sorry!. Imi parea rau pentru lucrurile cele mai neinsemnate, majoritatea nici macar nu tineau de comportamentul meu vis-a-vis de ceilalalti. Spuneam ca imi pare rau atat de des, incat devenisem enervant pentru aproapiatii mei. Si, daca ma gandesc bine, si pe mine m-ar deranja acum sa mi se raspunda cu Sorry! cand spun lucruri de genul: “Am pierdut autobuzul..”, “Nu am mancat cereale la micul-dejun.” sau “Ploua.”.

Treptat, la sfatul unui foarte bun prieten, am renuntat la atitudinea aceea extra-empatica si, in acelasi timp, am realizat ca a-mi cere iertare in adevaratul sens al cuvantului poate fi un lucru foarte dificil, mai ales cand faptele mele ranesc pe cineva drag.

Am invatat, odata cu trecerea timpului, ca a-ti cere iertare este, intotdeauna, altfel. Gestul in sine nu poate fi catalogat, niciuna din regulile incluse in cartile de psihologie nu isi au sensul cand ne aflam fata in fata cu persoana pe care am dezamagit-o.

De cele mai multe ori este imposibil sa gasesti cuvintele potrivite pentru a-ti exprima regretele fata de ce ai facut. Le folosim pe ale altora (aka Elton John si Bryan Adams) cumparam flori, jucarii, bijuterii si alte cate si mai cate, scriem sms-uri, mail-uri, chiar si bannere (PS: Stie cineva daca Puiu a fost iertat?), uitand ca cel mai simplu lucru pe care il putem face este sa spunem un “Imi pare rau”. Insa, trebuie sa fie un “Imi pare rau” cat se poate de sincer, din suflet, dar fara emfaza, fara autovictimizare, fara “dar-ul” acesta blestemat care atrage incertitudine. Si-atunci, in clipa de dupa rostirea acestor trei cuvinte, minuni se pot intampla.

Apoi, urmeaza revansa, caci trebuie sa repari ce ai stricat. Fie ca este vorba de un vas cu flori sau de o replica usturatoare.

Gandhi spunea ca iertarea este virtutea celor curajosi. Ii inteleg opinia, atunci cand ierti pe cineva este, inainte de toate, o generozitate. Nu exista o certitudine ca cel iertat nu va gresi din nou, asa ca, in definitiv, chiar e o dovada de curaj sa il ierti, avand in vedere ca te expui riscului de a fi ranit din nou.

Insa, cum ramane cu curajul celui care isi cere iertare? Cat de puternic trebuie sa fie un om pentru a se confrunta cu ranile pe care le-a provocat altuia? N-ar trebui sa se ierte pe el insusi mai intai? Poate ca, in anumite situatii, este mai usor sa fii iertat decat sa te ierti pentru raul pricinuit altuia.

Pe placul tuturor

9 Mai

Probabil că aţi întâlnit din întâmplare, într-o agendă sau într-o altă publicaţie, menţiunea „Ziua Europei” pentru data de 9 mai şi v-aţi întrebat care este semnificaţia acesteia.

Foarte puţini ştiu, probabil, că la data de 9 mai 1950 s-a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europene de astăzi.

La Paris, în acea zi, pe fundalul ameninţării izbucnirii unui al treilea război mondial în Europa, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a citit în faţa presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa, Germania şi alte state europene să-şi pună în comun producţiile de cărbune şi oţel, aşezând astfel piatra de temelie a unei federaţii europene.

Ceea ce ministrul francez a propus a fost crearea unei instituţii europene supranaţionale, însărcinată cu gestionarea industriei cărbunelui şi oţelului, sector care constituia, la vremea respectivă, baza întregii puteri militare. Ţările la adresa cărora a fost lansat apelul aproape se distruseseră reciproc într-un conflict care a lăsat în urma sa pagube materiale imense şi un sentiment de dezolare.

Prin urmare, totul a început în acea zi. Iată de ce liderii UE, întruniţi în cadrul summitului de la Milano, în 1985, au decis ca la data de 9 mai să fie sărbătorită Ziua Europei.

Fiecare ţară care alege în mod democratic să adere la Uniunea Europeană îşi însuşeşte valorile sale fundamentale de pace şi solidaritate.

Aceste valori prind contur prin dezvoltarea economică şi socială care ţine cont, în acelaşi timp, de dimensiunile de mediu şi regională, garanţii ale unui nivel de viaţă decent pentru toţi cetăţenii.

În timp ce Europa ca atare exista de secole, elementele care o uneau, în absenţa regulilor şi instituţiilor, nu au fost suficiente în trecut pentru a preveni tragediile cele mai îngrozitoare.

Integrarea Europei nu va avea loc nici într-o zi, nici în câteva decenii. Există încă numeroase deficienţe şi imperfecţiuni evidente. Proiectul început în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial este încă nou. În trecut, eforturile făcute în direcţia unificării Europei se bazau pe dominarea unui grup de către altul. Aceste încercări nu puteau continua, pentru că cei învinşi nu doreau decât un singur lucru: redobândirea libertăţii.

În prezent, ambiţiile sunt complet diferite: construirea unei Europe care respectă libertatea şi identitatea tuturor naţiunilor care intră în alcătuirea sa. Doar astfel Europa poate deveni stăpână pe destinul său şi poate juca un rol pozitiv în lume.

10 Pasi spre Simpatie

Vrei ca toti oamenii din jurul tau sa te placa mai mult?

Voi enumera 10 factori care te ajuta sa te faci simpatic:

1. Aspectul fizic placut

2. Elementele comune de genul valorilor comune sau al preocuparilor comune

3. Empatia

4. Interesul fata de interlocutor

5. Complimentele sincere

6. Asocierea (abilitatea de a te asocia cu idei, locuri sau emotii pozitive – interlocutorul creeaza o legatura mentala intre tine si elementul cu care te asociezi)

7. Simtul umorului

8. Zambetul

9. Naturaletea

10. Sa iti placa oamenii. Daca tu gasesti ceva simpatic intr-un om, atunci si simpatia lui fata de tine va creste.

Cat mai valoreaza o prietenie?

Odata cu scurgerea timpului, in ecuatia vietii se petrec o serie de operatii. Se aduna, se scad, se inmultesc si se impart lucruri, oameni, iubiri, prietenii. Iar uneori, cand tragi linie si incerci sa faci un calcul, realizezi ca esti pe minus, ceva s-a scurs si-atunci incepi sa reiei operatiile. Apoi vine paradoxul numarul doi: poate ca ai facut un calcul corect, dar totusi, unde e greseala? Cineva/ceva s-a pierdut pe drum. Tovarasul cu care ai pornit alaturi in viata se poticneste la un moment dat si renunta la cursa sau poate tu schimbi banda definitiv si uiti drumul inapoi.

Despre prietenie s-a scris mult si cu siguranta subiectul va consuma destula cerneala si in viitor. Societatea consumerista in care traim ne-a determinat sa fim mai ambitiosi, dar a dezvoltat egoismul, ne-a obligat sa luptam pentru visele noastre, chiar daca asta inseamna sa incepi sa te detasezi, sa uiti sau, pur si simplu, sa nu mai ai timp de lumea din jur. Si nu spun asta dintr-o perspectiva negativista, nu pot blama un astfel de comportament. S-ar numi ipocrizie. E chiar o realitate, pe care fie ca vrem, fie ca nu , trebuie sa o acceptam.

Cati prieteni poti bifa in agenda cu care, desi ai o relatie buna, nu ai mai vorbit de nu stiu cat timp? Probabil a trecut ceva vreme de cand ti-ai sunat prietenul cu care alta data obisnuiai sa imparti o parte din viata, sa nu mai vorbesc de prieteniile legate in facultate/liceu/adolescenta si despre care, la vremea aceea, te gandeai ca vor fi pentru totdeauna.

Pe de alta parte, sunt si prietenii care se spulbera subit si nu din cauza imprejurarilor despre care vorbeam mai sus, ci pur si simplu pentru ca la un moment dat intervine o situatie/persoana/stare ce da totul peste cap. Te trezesti brusc ca omul pe care pana mai ieri il considerai prieten se transforma treptat treptat intr-un strain, te surprinzi in postura penibila de a incerca sa salvezi ceva inexistent si atunci intervine acea stare de dezamagire si refulare, cand nu mai esti dispus sa accepti vreun compromis. La fel ca intr-o casnicie esuata, iti faci “bagajele” si pleci. Spui adio si apesi tasta delete.

Si atunci, nu e explicabila atitudinea oamenilor care se ascund intr-un cocon, se baricadeaza in propria lume si refuza sa mai lege prietenii? Te saturi sa mai arunci cu sentimente si bunavointa in stanga si in dreapta, devii egoist fara voia ta si incepi sa te complaci in acea stare.

Un astfel de om nu cred ca poate fi judecat. E reflexul de aparare pe care fiecare il aveam latent in noi. Se declanseaza odata cu durerea sufleteasca.

P.S:
Tu cum te raportezi la oamenii din jurul tau, cu cati devii prieteni, pe cati ii ignori? Dupa ce criterii ajungem sa legam relatii mai apropiate de cineva? Cat mai valoreaza pana la urma o prietenie astazi?

8 Martie

Considerata de unii o sarbatoare comunista, de altii o mare bataie de cap, dar de cei mai multi un omagiu binemeritat adus celor care ne aduc pe lume, ziua de 8 Martie asigura tuturor femeilor din lume o aniversare pe care nimeni nu are cum sa o uite vreodata.

Ziua femeii a fost sarbatorita pentru prima data in Statele Unite,in 1909, in ultima duminica a lunii februarie si a fost initiata de catre Partidul Socialist American.
In 1910, Congresul Internationalei Socialiste, de la Copenhaga, consfinteste Ziua Internationala a Femeilor ce urma sa fie celebrata in ultima duminica a lunii februarie in fiecare an.
Aceasta zi urma sa fie folosita de catre femeile acelor vremuri pentru a milita pentru drepturi egale cu ale barbatilor, printre care se numara si dreptul la vot.
In anul 1917, pe 23 februarie, femeile din Rusia organizeaza o manifestatie impotriva razboiului, iar dupa cateva zile tarul avea sa fie detronat si sa inceapa Marea Revolutie Socialista.

Trecerea de la 23 febuarie la 8 martie s-a facut in mod natural prin adoptarea calendarului iulian. 8 martie este prilejul de a ne arata recunostinta, pretuirea, dragostea imensa pentru cele care ne-au dat viata si care isi dedica intreaga existenta pentru a ne face existenta cat mai frumoasa.
Este ziua in care barbatii isi rasfata sotia, iubita, prietena cea mai buna. Este momentul in care se inregistreaza cele mai mari vanzari la flori. Este clipa in care inlocuim orice lacrima de tristete cu una de emotie si de bucurie. Atunci ar trebui ca fiecare femeie sa se bucure de ceea ce este si sa se simta, chiar daca numai pentru o zi, regina printre regine.

Si oricat ar comenta barbatii ca 8 martie este o pedeapsa pentru ei, stim bine ca fiecare gest frumos pe care il fac in aceasta zi nu vine doar din dorinta de a avea “liniste in casa” (cum spun cei mai rautaciosi), ci din iubire, din respect si din recunostinta pentru cele care le daruiesc in fiecare zi cate o frantura din inima lor.