Entuziasmul si obstacolele

Se spune ca undeva, candva traia un caine caruia ii placea foarte mult carnea. Ma rog, cui nu-i place?

Era un caine pofticios si ambitios, intr-o continua miscare dupa lucruri placute vietii de caine si dupa oportunitati.

Si intr-o zi, cainele nostru, plimbandu-se prin localitatea unde traia a vazut in spatele unui gard o bucata mare de carne cruda, absolut irezistibila, proaspata, rosie, probabil pierduta de cineva neatent. Era pe jumatate impachetata frumos in hartia de la macelarie. Cainele entuziast era lipit de gardul cu ochiuri mici care il despartea de bucata de carne iar aceasta statea la cativa centimetri de nasul sau. Era atat de absorbit de scopul sau incat uitase de oboseala, de drumul catre casa, de foame si de sete. A petrecut astfel ore in sir hipnotizat de bucata de carne fara sa se apropie de aceasta nici macar cu un centimetru.

Si dupa ore petrecute in gardul care il despartea de dorinta sa din partea cealalta a gardului a vazut cu oroare o pisica grasa si murdara care cu miscari incete si ignorand total cainele orbit de furie a inceput sa taraie cu greu bucata mare de carne, prea mare pentru ea.

Tarziu, in noapte, dupa ce pisica si carnea disparusera demult cainele obosit si resemnat pleca spre casa. Si dupa cativa pasi descoperi cum gardul se termina brusc. Ii dadu tarcoale neincrezator. Gardul exista doar pe o distanta de cativa  metri.

Pentru cainele nostru ambitios, lacom si incapatanat a fost o lectie pe care nu a uitat-o niciodata.

Adeseori entuziasmul cu care ne urmarim scopurile ne impiedica sa vedem limitele reale ale obstacolelor din calea noastra.

Trandafirul cu spini

Intr-o primavara, gradinarul unui imparat i-a adus acestuia un trandafir minunat, pe care il cultivase cu multa grija. Imparatul l-a luat in mana, incantat de frumusetea lui, dar, intepandu-se in spinii lui, l-a scapat din mana. Furios, l-a certat pe gradinar: “Degeaba ai lucrat cu atata sarguinta, floarea ta nu este perfecta. Vezi de lucreaza mai bine, altoieste-l,
incearca sa obtii un trandafir fara spini, si vei fi bine rasplatit.”

Gradinarul s-a intors in gradina lui, si dupa mai multe incercari, a reusit sa obtina ceea ce i se ceruse. Repede a dus trandafirul imparatului. Acesta l-a luat in mana si s-a bucurat cand a vazut cat de neteda ii era tulpina, dar, cand l-a dus la nas pentru a se bucura de parfumul lui, a constatat cu surprindere ca nu avea nici un miros. “Ce ai facut cu trandafirul?”, l-a intrebat imparatul, din nou furios, pe gradinar. “Nu mai are parfumul minunat pe care i-l stiam.”

“Imparate”, a spus gradinarul, “orice lucru se schimba daca vrei sa-l altoiesti. Si nimic pe lumea asta nu este fara cusur, arbori, flori, oameni. Astfel si acest trandafir, ori inteapa si are miros, ori nu-nteapa, dar ramane fara nici un parfum.”

Transformarea

Traiau odata, pe fundul unei mlastini, cateva larve care erau foarte nedumerite in legatura cu ceea ce se intampla cu suratele lor dupa ce acestea se urcau la suprafata, deoarece nici una dintre ele nu mai revenea in locul de unde plecase. Curioase si chiar usor speriate, ele s-au sfatuit si s-au hotarat ca prima dintre ele, care va pleca, sa se intoarca si sa le povesteasca cum este acolo sus.

Foarte curand una dintre ele a simtit un imbold irezistibil de a pleca si a inceput sa urce usor pe tulpina unei flori. Ajungand pe petalele florii, ea s-a odihnit putin, si, incet, incet, a inceput a se schimba, pana s-a transformat intr-o superba libelula. Si-a luat zborul, dar n-a uitat de promisiune si a incercat fara success sa atraga atentia larvelor ramase in mlastina. Si-a dat seama intr-un tarziu ca, desi surorile ei, pe care le vedea acolo jos, ar fi putut s-o vada, nici una n-ar fi reusit sa recunoasca in frumoasa libelula larva care fusese odata.