Changed Life

 

Some people come into our lives
And quickly go

Some stay for while
And fill a special place
In our heart

And we are never the same again.

That’s you!

5w t’day

Cand cerul imi va spune sa parasesc pamantul,

Cand oameni fara suflet imi vor sapa mormantul,

Cand zile pentru mine nu vor mai exista

Atunci si nici atunci eu nu te voi uita!

Calatorie sentimentala

Singur dacă eşti e jale!
Totu-ţi pare tern, banal,
pietre-ţi intră în sandale,
iară doru-ţi dă tîrcoale
şi devii sentimental.

Mergi pe calea indicată
şi te pierzi printre alei.
Dar admiri ce ţi se-arată,
deşi inima ţi-e dată.
Timpul să mai treacă vrei.

Dacă ai da de-o cunoştinţă,
fie chiar pentru moment!
Stai aici ca-n nefiinţă,
vezi un bust cu referinţă
la vreun zeu inexistent.

Ar putea vedea oricine
Alte busturi, mai de soi
(contra plată, ce ruşine!)
Stai pe gînduri. Şi, în fine,
balt-o laşi şi pleci apoi.

O grădină-i lumea toată
Poţi s-aştepţi – ca obligat –
mult şi bine cîteodată
Şi-atunci scrii o ilustrată
că voiaju-i minunat.

Noaptea, capu-l scoti afară
şi în aer rece stai
Miorlăie pisici pe scară
iar cînd zorii dau s-apară
te-ai ales cu-un guturai.
(Erich)

Apropo de singuratate

Poţi fi singur cuc la o adică.
Degeaba gulerul ţi-l mai ridici,
te-opreşti lîng-o vitrină şi îţi zici:
„Frumoasă-i pălăria, dar cam mică”

Degeaba intri într-o cafenea
şi-auzi cum alţii rîd în gura mare
Să rîzi cu dînşii nici o noimă n-are,
şi tot degeaba e să pleci aşa.

Îţi saltă umbra-n mers pe trotuar
şi se grăbeşte: cică timpul trece.
O calcă oamenii cu sînge rece
De nu poţi plînge, totu-i în zadar.

Şi n-are rost, acasă de-ai fugit,
să iei bromură, că îţi face bine.
Şi n-are rost să simţi că ţi-e ruşine
şi nici să tragi perdelele grăbit

Şi-ai vrea într-un copil să te prefaci,
să fii ca pruncul nou nouţ de mic.
Iar ochii îi închizi, nu vezi nimic,
şi singur zaci ...
(Erich)

O mama isi face bilantul

Feciorul meu îmi scrie foarte rar.
Ce-i drept, mi-a scris de Paşti o scrisorică:
la mine se gîndeşte iar şi iar
şi dragă-i sunt ca totdeauna, cică.

De cînd nu ne-am văzut e aproape-un an.
Mă duc la gară, vremea să-mi mai treacă
privind la trenuri, plină de alean
cînd spre Berlin – acolo-i dînsul – pleacă.

Şi mi-am luat bilet cîndva şi eu
de cît pe-aci s-ajung la el, spre seară.
Dar m-am întors pe urmă la ghişeu
iar ei biletul mi-l răscumpărară.

De-un an, feciorul meu e logodit.
Vrea să-mi trimită şi-o fotografie
O pernă, dar de nuntă-am pregătit
Mă vor chema cumva la cununie?

L-o fi iubind ea cu adevărat?
Şi perna o să-i placă ei anume?
Ce singură mă simt cîte o dat’
Or exista şi fii duioşi pe lume?

Frumos era cînd locuia la mine!
Acum dînsul o să se însoare ...
Zac trează noaptea şi ascult cum vine
cîte un tren ... El, mai tuşeşte oare?

Păstrez într-un dulap nişte ghetuţe
El a crescut ... Stau singură aici.
Neliniştea nu poate să mă cruţe.
Of, dac-ar fi copiii pururi mici.
(Erich)

O noapte

“Pustie şi albă e camera moartă…

Şi focul sub vatră se stinge scrumit…

Poetul, alături, trăsnit stă de soartă,

Cu nici o schinteie în ochiu-adormit…

Iar geniu-i mare e-aproape un mit…

E moartă odaia, şi mort e poetul

Şi luna e rece în el şi pe cer

E moartă odaia, şi mort e poetul

Făptura de humă de mult a pierit

Chiar alba odaie în noapte a murit

Şi flacăra spune:

„Aduc inspirarea…

Ascultă, şi cântă, şi tânăr refii…-

În slava-nvierei ineacă oftarea…

Avut şi puternic emir, voi să fii“

Sub magica-i umbră, un om se răsfaţă

Mai slut e ca iadul, zdrenţos şi pocit

Hoit jalnic de bube – de drum prăfuit

Viclean la privire şi searbăd la faţă

Sub aeru-n flăcări, zac roşii movile

Tot roşu de sânge zăresc peste tot

Şi foamea se face mai mare – mai mare

Cutremur e setea, ş-a foamei simţire”

Inima, de ce nu vrei sa-mbatranesti?

Inima, de ce nu vrei sa-mbatranesti?
Nu ti-i de-ajuns cat ai iubit
Si cat ai suferit?
Inima, te-mbeti cu-aceleasi vechi povesti
Cu care vesnic te-ai mintit!
De ce nu vrei sa-mbatranesti?
Nu-ntelegi? de-atata vreme dragostea
Isi bate joc de viata ta,
Si tu mai crezi in ea!
Nu-ntelegi ca fiecare juramant
E-o vorba goala pe pamant?
De ce mereu sa-ti cant?
Inima,de ce nu vrei sa-mbatranesti?
Tu nu vezi cat de proasta esti?
Mereu iubesti!
Trec anii, si-n parul tau
S-astern mereu fulgii de nea.
Te uiti la anii ce s-au dus
Si vezi c-a apus dragostea….
Dar intr-o zi incepi s-ascunzi
Parul carunt, dar in zadar…
Si rade dragostea de tine iar.

P.Maximilian

Cu bine…

Cad stelele ard lumânări pe-al muntelui altar
Vin cerbii iarăşi pe cărări pădurile tresar
Izvoarele în şopot lin vestesc iubirea noastră
Iar ale mele vise vin să-ţi bată la fereastră.

Rămâi cu bine visul meu şi s-auzim de bine
Te voi păstra în gând mereu, ma voi gandi la tine
Iar cel ce va veni apoi pe munte tu să-l aduci
Vă voi veghea pe amândoi pe creste de-ai să-l urci…

Un magar!

Proaspatul doctor este repartizat intr-o zona rurala si dupa cateva luni isi da seama ca nu exista nici o femeie in sat, ca sunt numai barbati. Dupa ce prinse putina incredere, il intreaba pe unul din pacienti ce fac ei cand au nevoie de sex . Pacientul ii spune ca toti se duc la rau la sfarsit de saptamana.
Sosi si sfarsitul de saptamana, asa ca doctorul se prezenta la rau, unde dadu de un sir foarte lung de barbati, pe malul apei.  Cum era foarte cunoscut in sat, localnicii ii cedara doctorului locul, pe rand, pana cand ajunse primul.
Privind inainte, doctorul vazu o magarita si gandi: “La naiba, sa fac dragoste cu o magarita ! … Cu un animal? Saracii oameni ! Acuma, nu pot sa-i refuz, cand cu atata amabilitate mi-au cedat pe rand locul…”
Dupa 15 minute, in care doctorul, dezbracat si lipit de magarita, era privit de cei din coada cum o saruta, ii musca urechile si o tragea de tite, unul dintre oameni se apropie timid de el si il intreba: “Domnule doctor, mai aveti mult? Pentru ca noi avem nevoie de magarita ca sa trecem raul, acolo sunt femeile.”

Fara ea