E greu să generalizezi cîteva păreri sporadice ale unor oameni, mai degrabă poţi să surprinzi nişte ipostaze, nişte opinii diferite, contradictorii şi… un pic confuze. Tinerii consumatori nu prea se identifică cu brand-ul ăsta niţel cam prăfuit, bun de scos din manualele şcolare, alături de pozele eroilor neamului. Dacă îi întrebi, după un moment iniţial de derută şi alte cîteva de gîndire (pentru că nu e ceva la care să se fi gîndit prea frecvent), îţi reamintesc, de cele mai multe ori, de tarele şi defectele noastre româneşti “genetice”. Deşi tineri, mulţi sînt dezamăgiţi din start şi afişează un soi de pesimism înnăscut sau poate doar moştenit de la generaţiile anterioare.
Unii români de peste hotare se simt, în mod paradoxal dar explicabil, mai români decît cei de aici - cei care au rămas, de voie, de nevoie, în “ţărişoara asta”, nu neapărat pentru că ar fi ales să demonstreze că “se poate şi aici”, ci pentru că nu li s-a ivit ocazia să “se care afară”. Ţara apare, de acolo, de departe, în nişte dulci culori rozalii, date de dorul invincibil de casă, familie şi prieteni - o trinitate care, de cele mai multe ori, se confundă cu noţiunea de “patrie”. Boarea aceasta idilică se răsfrînge şi asupra lucrurilor şi obiceiurilor considerate ca făcînd parte din “balcanismul” nostru păcătos, care ne trage mereu în jos. Apar în peisaj sarmalele de la mama de acasă, vecinii de bloc bîrfitori, dar care sînt gata să-ţi sară în ajutor la o adică, butica din colţul străzii, de la care poţi să-ţi iei ţigări şi cola la trei noaptea, bucăţica de cer albastru din nu ştiu ce sat, uitat de lume, şi o mulţime de astfel de amănunte pline de “specific local”, care îţi reamintesc cu bucurie că eşti român în România.
Pînă la urmă însă, rozurile nostalgice fac ce fac şi se transformă în nişte culori morocănoase, cîrcotaşe şi pesimiste de te-apucă jalea, iar pe bucăţica de cer albastru made in Romania apar nişte nori negri şi grei. Atunci condiţiei de “a fi român” i se pun în cîrcă toate relele, toate ratările, toate ghinioanele existenţiale. În general, “românismul” se simte cînd e de rău, mai ales prin comparaţie cu paradisul ţărilor occidentale. Conştientizezi pe deplin că te afli în România cînd te înjură şoferii în trafic, cînd nu găseşti drumul prin ţară din lipsa indicatoarelor rutiere, cînd te rătăceşti în hăţişuri birocratice, cînd te loveşti la tot pasul de oameni necivilizaţi şi violenţi şi aşa mai departe. Lucrurile par a se mai însenina totuşi cînd dau gol ai noştri sau cînd se apropie sărbătorile şi intră în acţiune vechile tradiţii româneşti (din nou ajungem la sarmale…).
Şi listele ar putea continua la nesfîrşit, cu bune şi rele, cu stereotipuri şi chiar cu ciudăţenii…
Cîţiva cetăţeni şi părerile lor
“Uite, pe mine drapelul mă face să mă simt român. Îmi place să văd drapelul. Cred că toţi ne simţim români cînd vedem drapelul. Îl scoatem ori de cîte ori e ceva important… la revoluţie, în lupte, la meciuri… pe ambasade. De exemplu, am văzut Centrul Cultural din Veneţia şi era drapelul afară… mi-a plăcut foarte mult. Pe bune!” (Ionuţ Radu, 27 de ani, inginer)
“Tradiţiile mă fac să mă simt român, oamenii, peisajele, locurile…” (Ileana Ştefănescu, 34 de ani, pictoriţă)
“Păi da, mă simt româncă. De unde ştiu? Pentru că altfel nu aş simţi nevoia să plec din ţara asta împuţită! (o tînără studentă la ASE)
“Cred că mă simt chiar mai român decît mă simţeam în ţară. Faptul că pot să vorbesc româneşte la magazin, în piaţă, oriunde, şi nu-nţelege (aproape) nimeni ce zic. Că mă plimb prin oraş şi aud pe alţii, necunoscuţi, vorbind româneşte (unii mai zic “seara bună” cînd te aud). Că citesc presa din România - pe care, cînd eram în ţară, n-o citeam. Probabil şi din cauză că acum am timp să mă gîndesc la chestii d-astea.” (Ion Diaconu, 25 de ani, informatician, stabilit temporar în Cipru)
“Pentru că, dacă nu sînt româncă, nu mă simt nimic altceva aici. Pentru că uneori nu îi înţeleg pe ăştia de aici şi simt că numai un român m-ar putea înţelege pe mine!” (Andra Ivan, 23 de ani, masterand în Computer Science, SUA)
“Aici în Canada poţi să fii mîndru că eşti român. Totuşi, la petrecerile cîmpeneşti organizate de ai noştri, poţi să-ţi iei cîmpii şi să pleci: manele, scandal, nesimţire şi totul din nou ca în România.” (Ion Pop, 35 de ani, stabilit în Canada)
“Harababura din ţara asta mă face să mă simt român cu adevărat! Da, dom’le, haosul şi necivilizarea!” (Mihai Voicu, 30 de ani, contabil)
“Normal că mă simt româncă, dacă-s născuta şi crescută aicea! A, dacă am io aşa, o trăire mai specială? Haideţi, doamnă, zău aşa, s-o luăm pe cinstitelea, cine mai are?” (Dorina, 38 de ani, menajeră)
“Cînd am văzut podiumul de la Olimpiada de la Sidney la gimnastică plin de românce, sau cînd am bătut în Cupa Davis pe Ecuador acolo la mama lor, la 5.000 de metri altitudine, sau cînd a bătut Steaua pe Valencia, sau cînd s-au calificat handbalistele noastre în finala de duminică. Atunci m-am simţit bine, am ţipat şi m-am bucurat şi parcă alt sunet şi gust a avut şi imnul nostru.” (Roxana Dalio, 24 de ani, economistă)
“România… e o ţară minunată în care lumea o duce prost. Nu prea mă simt român pentru că n-am prins Revoluţia sau alt eveniment important pentru România. Cred că pe vremuri era mai uşor să te simţi român, cînd nu-i linguşeam pe americani şi nu se fura atîta.” (Alexandru Ştefănescu, 17 ani, elev)
Rev. “Dilema“
Thx2AdinaRosetti
2. Partenera ta abia a invatat sa gateasca si cunoaste o sumedenie de trucuri culinare, cu care este convinsa ca te-ar impresiona. Totul decurge bine, mancarea nu miroase a ars, nu arata ciudat, ba dimpotriva, vinul se “asorteaza” perfect cu momentul, esti tentat sa gusti si… gusti!!!
