Category Archives: Day by they and fight by night
Insula Sentimentelor
A fost odata ca niciodata, o insula unde traiau toate sentimentele si valorile umane.
Intr-o zi sentimentele au fost anuntate ca insula urmeaza sa se scufunde. Ele isi pregatira navele si plecara. Doar Iubirea ramase pana in ultimul moment din dragoste pentru insula ce urma sa se scufunde. Cand insula era pe punctul de a se scufunda, Iubirea decise sa ceara ajutor…
Bogatia trecu pe langa Iubire cu o barca luxoasa si Iubirea ii zise
- “Bogatie, ma potzi lua cu tine”?
-”Nu te pot lua, caci barca mea e prea plina de aur, argint si nestemate incat sa mai am loc pentru tine!”
Iubirea se hotarashte sa ceara ajutor Orgoliului care trecea pe-acolo intr-o superba nava:
- “Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine ? “
- “Imi pare rau, nu te pot ajuta Iubire, aici totul e perfect, mi-ai putea compromite nava!”
Atunci Iubirea intreba Tristetea care trecea pe langa ea:
- “‘Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine !”
- “Oh Iubire…sunt atat de trista incat am nevoie de singuratate!”
Chiar si Fericirea a trecut pe langa Iubire, dar era intr-o dispozitzie atat de buna incat nu a auzit strigatele de disperare ale Iubirii.
Pe cand iubirea se simtea fara speranta, dintr-o data se aude:
-”Iubire, vino sa te iau cu mine !” Era un batran cel care vorbise.
Iubirea se simti atat de recunoscatoare incat uita sa-l intrebe pe batran cum il cheama inainte de a pleca. Iubirea isi da seama ca a fost salvata si se simtea datoare; astfel, ea intreba Cunoasterea:
- “Imi poti spune cine m-a ajutat?”
- “Era Timpul!”
-”Timpul ?… Dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?”
Cunoasterea, plina de intelepciune ii raspunse:
- “Pentru ca numai Timpul e capabil sa inteleaga cat de importanta este iubirea in viata noastra!”….
Look. Listen. Choose. Act.
You’re alive. Do something. The directive in life, the moral imperative was so uncomplicated. It could be expressed in single words, not complete sentences. It sounded like this: Look. Listen. Choose. Act.
5w t’day
Cand cerul imi va spune sa parasesc pamantul,
Cand oameni fara suflet imi vor sapa mormantul,
Cand zile pentru mine nu vor mai exista
Atunci si nici atunci eu nu te voi uita!
Cine…?
Cine se ascunde în spatele surâsurilor mele…?
Cine îmi adulmecă spaimele şi tristeţile de zi cu zi?
Cine stă în spatele oglinzilor în care îmi privesc chipul torturat de amintirea unui viitor imprecis?
Cine îşi îmbracă gesturile în conturul strâmb al trupului meu?
Cine scrie în locul meu cuvinte mincinoase, jilave şi nerecunoscătoare, delicate şi aspre?
Cine trăieşte în locul meu viaţa aceasta pe care nu o mai recunosc?
