… esti poetul care nu se gandeste niciodata si nu stie niciodata ce sa scrie. Ai pasul obosit al celui vulnerabil si tremurand in existenta sa!

Si eu, care am vazut in tine o specie de Dumnezeu, m-am indragostit… nu stiu de ce…

Astfel, plecam in cautarea virtutilor tale pe care nu le-am gasit si impins de iluziile mele…

De fapt, poet nu ai fost niciodata cu limitele pe care le ai… este necesar sa pleci, sa-mi demonstrezi ca stii sa pierzi.

Ce nostalgie, sa trebuiasca sa admit inca…

M-am pierdut intr-un spatiu care nu este al meu…

M-am intemnitat crezand in tine…

Doream…